Ciprian Tătărușanu este, de câțiva ani buni, portarul echipei naționale. Chiar dacă pare ușor arogant, Tătărușanu este un om care își mobilizează foarte bine colegii, după cum a spus Florin Tene, la emisiunea ProSport Live.
Florin Tene îl apreciază pe Ciprian Tătărușanu, despre care spune că are personalitate: „Când e vorba de echipa lui, se strângeau și vorbeau. Multă lume nu știe asta. Tătărușanu e un tip mai rece, dar e un băiat cu personalitate. Ca portar, trebuie să-ți atragi colegii, să aibă încredere în tine. Sunt meciuri în care fiecare se uită în spate și zice: >.
E foarte important să pe cineva puternic, care să te încurajeze. Tu, ca portar, ești șeful corăbiei, tu ești liderul. Așa vezi un jucător puternic. Trebuie să spui: >”, a spus Florin Tene, în cadrul emisiunii ProSport Live.
Ajuns la 33 de ani, Ciprian Tătărușanu se află pentru al doilea sezon consecutiv în Ligue 1, la Nantes. Născut în București, Tătărușanu s-a remarcat la Gloria Bistrița, de unde a fost transferat în 2009 de FCSB, în schimbul a 1.5 milioane de euro. În cei cinci ani petrecuți la FCSB, Tătărușanu a impresionat, dar a avut și meciuri în care a greșit decisiv. Chiar și așa, în 2014 a luat drumul vestului, fiind transferat de Fiorentina. A plecat gratis de la FCSB, dar nu s-a menajat în niciun moment, chiar și atunci când știa că nu va mai rămâne în Liga 1 Betano. În 2017, Nantes a plătit 2.5 milioane de euro pentru portarul echipei naționale.
Ciprian Tătărușanu se află în ultimele șase luni de contract la Nantes, însă presa din „Hexagon” susține că portarul are deja pe masă o ofertă de prelungire a contractului. Rămâne de văzut ce decizie va lua Tătărușanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER